BENEFICII ȘI CONTRAINDICAȚII PRIVIND FIZIOKINETOTERAPIA

POSTAT PE 25 MAI 2026

Când ne referim la fiziokinetoterapie, pentru multe persoane este același lucru ca și kinetoterapia, fizioterapia și în anumite cazuri același lucru ca și balneoterapia.
Astfel că aceasta demonstrează ușoară confuzie între ramurile a ceea ce înseamnă fiziokinetoterapie și dificila diferențiere a acestor ramuri ale acesteia.
Fiziokinetoterapia poate fi încadrată din punct de vedere medical ca o recomandare a diferitelor ramuri din medicină. Specialități precum neurologie, medicina recuperatorie, sau medicina ortopedică ori reumatologică sau medicina sportivă toate apelează la fiziokinetoterapie ca și măsură terapeutică. Terapia în sine din fiziokinetoterapie poate fi făcută de fizioterapeuți sau kinetoterapeuți dar adesea este necesară supervizarea de către un medic de recuperare medicală. Principiul fundamental pe care se bazează medicina și care a fost atribuit în mod automat și fiziokinetoterapiei este principiul de non nocere.

Adică tradus din latină “a nu face rău”. Aceasta înseamnă că orice măsură terapeutică atribuită trebuie să facă pacientul ca la finalul acestei terapii să îi fie îmbunătățită starea de sănătate și să realizeze premisa ca dacă nu poate să facă bine, foarte important este să nu facă rău. Din acest motiv există situații în care deși este necesară o recuperare loco-motorie, aceasta trebuie să țină cont de această îmbunătățire a stării de sănătate a pacientului și să aibă grijă să nu afecteze și mai mult situația găsită inițial. Astfel că în cazul pacienților cardiaci nu este indicată balneoterapia, sau terapia cu băi calde ori cea cu saline, deoarece deși vasodilatația poate să fie benefică pentru anumite patologii, poate să fie nocivă în alte situații și să producă pacientului agravarea patologiei cardiace existente.

În aceeași situație efectuarea unor mișcări de kinetoterapie, în cazul existenței unor traumatisme severe ale sistemului locomotor, efectuarea incorectă a anumitor mișcări sau efectuarea unor mișcări poate să agraveze situația sistemului locomotor și să producă o sudare osoasă vicioasă sau o herniere a discurilor vertebrale.
Din acest motiv este recomandat ca fiziokinetoterapia să fie efectuată doar cu supervizarea sau după studierea cu precizie a materialelor informative oferite de către fiziokinetoterapeut, iar acesta la rândul lui să nu recomande suplimentar sau să nu recomande anumite ramuri din fiziokinetoterapie decât la indicația unui medic de recuperare medicală.

Medicul va analiza toate patologiile colaterale și cum acestea vor interfera și în plus își va efectua toate analizele suplimentare necesare, pornind de la cele strict pe ramura sa de interes, adică de la o radiografie sau la necesitate un CT ori RMN, ori o ecografie sau și la alte analize pentru a stabili stadiul evolutiv al patologiei colaterale existente și astfel a determina tipul de terapie de recuperare necesară, durata unei ședințe și numărul de ședințe necesare, și de asemenea trebuie consultat ori de câte ori este schimbată starea de sănătate a pacientului după începerea recuperării medicale ale pacientului.

Fizioterapia are ca și ramuri, următoarele:

  • Electroterapia: Aplicarea unor curenți diadinamici sau curenți de altă metodă care se efectuează doar în saloanele de fizioterapie și care ajută în special la o relaxare și decontracturare a mușchilor afectați, totodată îmbunătățește prin acești curenți relaxarea ulterioară a musculaturii care poate provoca crampe severe, sau care prin fixarea lor pe componenta osoasă locomotorie, mișcări incorecte, sau dureri osoase;

  • Balneoterapia: Se referă la acele stații balneare. Balneoterapia este la rândul său cu două subcomponente: termoterapia sau salinoterapia. Balneoterapia înseamnă ca pacientul să se cazeze la anumite stațiuni balneare care vor avea amplasamentul pentru a asigura apa termală (apă caldă în mod natural), apă cu conținut bogat de acid carbonic, sau apă care conține în mod natural minerale și care pot fi absorbite prin tegument în aceste băi termale.
    Termoterapia se referă mai precis la apă fierbinte sau la baia de aburi așa numitele saune, care pe de-o parte prin provocarea unei transpirații dar într-un climat umed, vor ajuta la o exfoliere mai rapidă și facilă dar și la o detoxifiere prin transpirație și prin expandarea porilor, dar totodată vor asigura prin acei aburi o vasodilatație (la fel ca și apa termală).
    Tot în balneoterapie se mai regăsește și salinoterapia, adică stațiunea aflată într-o fostă sau funcțională salină, acestea fiind situate la un nivel sub nivelul pământului. Salina va produce așadar un aer mai răcoros, dar prin conținutul bogat în sare va produce o bronhodilatație și care va asigura un flux al sistemului respirator mult mai bun.

  • Masajul terapeutic, parte componentă a fiziokinetoterapiei se referă la masarea unor zone afectate și la asigurarea unei decontracturări musculare (așadar a unei miorelaxări), asigurarea prin acest masaj a unei relaxări osoase și a unei vasodilatații prin comprimare inițială, care toate cumulate vor da o stare benefică terapeutică.

  • Kinetoterapia se referă la mișcări, se referă în principal la necesitatea efectuării unor mișcări corecte ale membrelor, fie că vorbim de membrele superioare sau de cele inferioare și face mai precis referirea la faptul că după fixarea unei proteze (post-operatorie ortopedică) sau după o fractură ortopedică ori un traumatism ortopedic, este necesar ca să fie efectuată o kinetoterapie prin care să fie asigurate mișcările corecte ale acestor membre încadrându-se în mișcările anatomice, fiziologice. Aceasta este poate una din cele mai cunoscute indicații conferite de fiziokinetoterapie.

  • Fototerapia și terapia cu ultrasunete: Asemănătoare cu electroterapia într-o oarecare măsură, dar efectuate cu aparatură ce generează ultrasunete sau unde laser scurte (fototerapia), acestea au avantajul că prin stabilirea unor lungimi de undă sau prin fixarea unei anumite frecvențe pot acționa la ce profunzime se dorește și astfel se poate acționa și intern și extern în funcție de necesitatea terapiei sau de zona ori organul vizat. Aceasta în schimb necesită un cost mai ridicat atât al terapiei datorat costului mai ridicat al aparaturii necesare acestui gen de terapie.
    La acestea se pot adăuga hidroterapia sau climatoterapia sau alte ramuri terapeutice, toate făcând parte din cumulul total al fiziokinetoterapiei, toate constituind o măsură terapeutică sau o măsură adjuvantă și care vin toate în apanajul ramurei din medicină ce se numește medicină recuperatorie.

Aplicatii, indicatii si beneficii
După cum am precizat, aplicațiile ca și recomandare medicală terapeutică ale fizioterapiei sunt multiple și se referă la cel puțin 5 ramuri din medicină care utilizează această metodă în a conferi pacientului sănătatea scontată.

  • Neurologie: În neurologia recuperatorie și anume după un accident vascular cerebral permanent sau tranzitoriu care adesea se poate solda cu o pareză ori paralizie, sau după un tromboembolism localizat și agravat printr-o componentă de compresiune nervoasă sau alte patologii neurologice, fiziokinetoterapia în special componenta de kinetoterapie și de masaj sunt necesare pentru a ajuta pacientul în primul rând să nu își piardă tonicitatea musculară (oprirea atrofierii și infuncționalității mușchiului inervat din acea regiune a nervului afectat) sau pentru a își recăpăta acea tonifiere musculară necesară unei activități locomotorii adecvate.

Nevralgii cervicale sau nevralgii cervicobrahiale, neuromialgii, nevrite, lombosciatică.

  • Reumatologică: După herniile de disc sau discopatii ori în alte patologii reumatologice degenerative, precum coxartrozele, gonartroza sau spondiloze (artoza ar însemna afectarea articulației, iar prefixul este dat de localizarea articulației), de artrite, spondilite.
    Toate acestea vor fi remediate terapeutic în principal prin fiziokinetoterapee și cam prin toate componentele acesteia, adică și kinetoterapie și balneoterapie și electroterapie deoarece vor asigura o decontracturare musculară în zona articulațiilor afectate, vor asigura o vasodilatație și o mai bună vasculară, sau o distanțare fiziologică a discurilor vertebrale unde acestea sunt fie tasate din cauza deteriorării discului intervertebral de colagen, fie unde sunt herniate prin hernia de disc de grad mai mic produsă.

  • Dermatologică: Afectări ale țesutului de colagen prin retracția aponevrozelor sau în cazul fibrozelor ori fibrozitelor ori dermatomiozitelor.

  • Afectarea sistemului ortopedic: post-traumatic și după entorse, luxații, fisuri de oase ori fracturări ale oaselor lungi, dar și în cazul afectării oaselor bazinului. În special deoarece în ortopedie este necesar ulterior acestei intervenții chirurgicale imobilizarea la pat timp mai îndelungat, timp în care se poate să apară ca și complicație atrofia sau scăderea tonicitații musculare.

  • Kinetoterapia ca și ramură a fiziokinetoterapiei poate fi indicată și după alte operații sau alte afectări care produc diskinezii, absența unui control adecvat sau al poziției corecte de statură, toate acestea pot fi îmbunătățite prin kinetoterapie.

  • Kinetoterapia poate fi recomandată și în medicina sportivă, deoarece în acest caz nu este folosită ca și măsură terapeutică ci mai degrabă pentru tonifierea musculaturii și a spori astfel capacitatea de efort sau puterea musculară a indivizilor care fac fiziokinetoterapie, anumite tipuri de mișcări de tonifiere sau masaj ca și parte componentă a antrenamentului zilnic.

  • În tot ce înseamnă hernii de disc sau discopatii va fi recomandată kinetoterapie sau electroterapie nu doar postoperator dar și preoperator, adică pentru a se încerca corectarea acestor patologii locomotorii în locul sau înainte de operație.

Contraindicații

Există o serie de contraindicații în cazul fiziokinetoterapiei deoarece în cazul co-existenței unor patologii sau în cazul în care se decide asupra unei măsuri terapeutice inadecvate pot să apară o serie de complicații în cel mai rău caz, sau în cel mai bun caz măsurile terapeutice să nu fie eficiente. Astfel că, pentru persoanele cardiace, în special în cazul insuficienței cardiace ori a persoanelor care au vârsta de peste 70 de ani nu este recomandată balneoterapia ori salinoterapia și nici băile termale sau băile de abur deoarece prin acestea, deși este sporită circulația sanguină se vor agrava patologiile cardiace existente. 

În cazul unei tulburări de depolarizare sau repolarizare cardiacă trebuie ținut cont că nu este indicată electroterapia deoarece poate să deregleze și mai mult aceste tulburări electrice care mai apoi vor putea duce la un infarct sau alte patologii din aceeași categorie. În altă ordine de idei, nu este voie la persoanele ce au suferit infarct miocardic să facă balneoterapie sau electroterapie din aceleași motive, însă aceasta nu înseamnă o interdicție totală ci mai degrabă o precauție. Alte cazuri de contraindicații sunt cele din sfera ortopedică și reumatologică și anume când se recomandă masajul terapeutic sau kinetoterapia terapeutică deoarece trebuie alcătuită o schemă de terapie de către un medic de recuperare în concordanță cu radiografia și cu recomandările medicului ortoped, deoarece anumite mișcări produse incorect ori mult prea intens sau repetat pot produce o serie de disfuncții locomotorii chiar mai grave adică accentuarea fracturii sau a entorsei.

Sursa: https://www.sfatulmedicului.ro

Scroll to Top